A apărut în viata ei într-o noapte ploioasă de vară, pe vremea când lucra in acel spital de provincie. Era de garda, iar ca asistenta o avea pe prietena ei cea mai bună.

Iris îsi amintește perfect de noaptea aceea. Un accident de circulatie nu foarte grav, el era în mașină, ca pasager. Asa a ajuns la spital.

Ca de obicei, ea era in alerta. Nu se stie niciodata. Asistenta i-a facut radiografiile, i le-a adus in birou si i-a spus „trebuie sa vii, să vezi asta”. Așa că ea si-a facut de lucru pe culoar unde pacientul astepta linistit pe targa de la urgente. O privire verde, pe care si marea ar fi fost geloasă. Un tip bine făcut. „Rar se fabrică bărbați de ăștia”, a gandit ea si a zambit. 

A salutat, s-a prezentat si i-a explicat ca pe radiografii nu vazuse nicio fractura, ca lucrurile din punctul ei de vedere par in regula. El i-a multumit cu o voce care ei i s-a părut calda si masculina…tulburatoare chiar, si a zambit si el.

Revenind in birou, i-a simtit privirea alunecand pe picioarele ei, ca o atingere fizica. Venind din partea unui barbat ca el, era aproape un compliment. 

Ea trecuse printr-un divort nu prea simplu. Nu avea acum nici chef si nici resurse sufletesti sa inceapa o relatie, dar asta nu o impiedica sa admire, ce naiba…

A inclus intamplarea in categoria „amintiri amuzante” si nu s-a mai gandit.

Au trecut cateva luni.

Inceput de decembrie, apropierea sarbatorilor ii dadea ca intotdeauna o stare de spirit buna. Decoratiile, luminitele, chiar si bradutul kitsch de la spital o faceau sa se simta un pic copil.

Ca de fiecare data cand nu se intampla mare lucru in viata ei afectiva se scufunda in munca. Dimineata la spital, dupa-amiaza in una din cele doua clinici private care o solicitasera, iar doua-trei nopti pe saptamana de garda.

Acum astepta cu nerabdare cele cateva zile libere de Crăciun, sarbatoarea ei preferata. O seara linistita de garda. Ea stia ca asta prevesteste o noapte agitata, asa ca incerca sa profite ca sa se odihneasca un pic.

O bataie la usa. S-a dus sa deschida crezand ca e vorba de un pacient. Surpriza…el, acel el din vara, a carui privire nu o uitase. Evident, era surprinsa sa il vada, mai ales ca ii adusese un buchet superb de trandafiri galbeni, florile ei preferate. De unde știuse? 

Asa a inceput nebunia aceea, aproape ireala, genul de poveste de dragoste care daca nu te omoara, te marcheaza pentru toata viata.

Iris s-a aruncat in povestea asta gandindu-se ca, dupa tot ce indurase in mariajul ei ratat, merita si ea macar un strop de dragoste…

Si a avut toate astea, sau cel putin a crezut ca le are. O frumoasa iluzie care a durat un an jumatate.

Plimbari lungi in doi, planuri de viitor, dorinta de a mai avea un copil…lucrurile incepeau sa capete o forma, viata ei avea din nou un sens. Nu mai era doar mama, era din nou femeie, una fericita. Plutea intr-o lume care i se parea minunata. Iar fericirea i se citea pe chip.

El nu era din locurile acelea, locuia la mii de kilometri distanta, insa aparea la ea măcar o săptămână pe lună. Iris se consola cu gandul ca rutina nu le va distruge relatia. Vorbeau la telefon de cateva ori pe zi si schimbau mesaje si zi si noapte, cand nu erau impreuna.

Un telefon, pe care l-a primit el intr-o seara, a pus-o insa pe gânduri. O femeie care tipa. Nu e stilul ei sa asculte conversatiile altora, dar femeia aceea tipa cumplit, nu avea cum sa nu auda.

Cand au inceput sa se vada ea il intrebase daca e casatorit, daca are copii. I-a raspuns ca are o fetita, dar ca sotia lui murise intr-un accident.

Ceva in seara aceea nu a fost ok, intuitia ii spunea ca e ceva in neregula. Asa ca, dupa ce el a adormit, ea a intrat pe internet si a dat o cautare cu numele lui. Nimic. Stia de la o amica de a ei avocata un site de pe care putea afla daca individul are probleme in justitie. Asa ca a cautat. Si a gasit. Un frumos proces de divort care dura de ceva vreme. Hm… A simțit că i se taie respirația. Nu e posibil!

A doua zi l-a intrebat, iar el nu a recunoscut nimic, i-a spus doar ca e o coincidență de nume.

Insa cine cauta, gaseste. Asa a aflat si ea, printr-un amic care lucra la politie, ca lucrurile erau cum banuise.

Si minciunile lui s-au tinut lant. Pentru ca ea verifica tot ce ii spunea el. O saptamana, a fost suficient.

Apoi l-a poftit politicos sa plece. Pentru totdeauna. Nu i-a cerut socoteala, nu s-au certat, nu i-a reprosat nimic, doar i-a cerut sa dispara.

Și a plans dupa plecarea lui. Mult. Timp de o luna, dupa aceea, a plans in fiecare seara. Apoi… suferinta a inceput sa se estompeze. Da-i timpului timp, asa se spune…

Au trecut aproape zece ani de atunci si multe s-au intamplat. Ea a iubit si a suferit din nou. Sa nu dea Dumnezeu omului cate poate duce…!

O seara linistita acasa, cu contul de Facebook deschis. Un mesaj. De la El. Acel el….

Ciudat. Repertoriul era același: nu a uitat-o, inca o iubeste, inca se gandeste la ea. Juca bine cartea romantica. Dar Iris se schimbase. Viața o schimbase. Niciun efect asupra ei de data asta. Nimic. Ca si cum nu l-ar cunoaste. Totuși, undeva in sufletul ei a simțit că cercul s-a închis.

Nu-si dăduse seama până acum, dar avea nevoie de asta. Si nu era o chestiune de vanitate, mai curand un sfarsit definitiv al povestii. Pentru ca sufletul nu il poti controla cu mintea, din pacate.

Discuta politicos, dar, la un moment dat, discutia a început să degenereze rapid…si atunci, Iris a înțeles.

Omul acela nu era in toate mințile. Văzând că ea nu vrea să vină la o întâlnire pe care i-o propusese, s-a pornit s-o amenințe cu moartea.

L-a blocat imediat. A fost șocată, dar s-a liniștit rapid. A decis să rețina in sufletul ei doar acele clipe frumoase și să uite restul…

Nu ea pierduse, ci el.

Iris

Foto: DFM