Spectacolul a fost colosal! Dacă mie mi-e plăcut! Iar eu sunt un tip extrem de exigent. Au fost aplauze timp de 45 de minute încontinuu și două bisuri. Nu-mi venea să cred! Chiar am fost la înălțime. Eram cu adevărat fericit.
În primul rând am descoperit-o pe iubita mea. Nu știu prin ce minune, mă ascultase de data asta și se îmbrăcase exact așa cum am rugat-o eu. Arăta extraordinar de bine. Însă nu am înțeles de ce și-a înfășurat un șal roșu pe mâna dreaptă. Nu era strident, chiar pica bine cromatic, dar arăta cel puțin straniu, pentru că era bombat la capăt. Sfinte Sisoie, ce tâmpenie a mai făcut femeia asta?
După ce s-a terminat totul, ne-am adunat la Capșa pentru recepția de care v-am povestit. Lume bună, artiști, actori, câteva balerine, oameni de afaceri, medici, profesori universitari, academicieni, jurnaliști și, firește, John Miller care atrăgea ca un magnet pe toată lumea. Sincer, ca om, e un tip obișnuit, dacă n-ai ști că e unul dintre cei mai buni chitariști ai lumii, ai zice că-i Sile, curierul de la Cargus. Dar ca muzician, e un geniu!
Miller a venit și cu teorba, era să spargă o lampă de cristal și să-i scoată ochii unei doamne care s-a apropiat să-i ceară un autograf.
…..
Eram din ce în ce mai îngrijorat că nu apărea Daniela. Am ciocnit un pahar de șampanie cu invitații, am făcut cunoștine noi, am primit sute de felicitări. Presa era „pe noi”, fotografii, interviuri, mă dureau fălcile de atâtea răspunsuri standard pe care le dădeam automat ca un robot.
La al treilea pahar de băutură a apărut. Mă amețisem și aveam chef de scandal. Ea îmi zâmbea semeață ca o soție de domnitor, cu barba sus și niște mișcări de ziceai că-i născută-n Brazilia și-a dansat Samba de la un an și trei luni. Toate privirile s-au îndreptat către ea. Cameramanii, fotoreporterii, jurnaliști. Medicii și profesorii pe care-i cunoștea, au venit s-o salute. Dar Daniela era crispată. Le întindea mâna…stângă. Foarte curios!
Când m-am apropiat, am observat că se fardase puțin. Și cam strâmb. Beată nu era, pe nas nu trăgea, nu fuma….Ce s-o fi întâmplat totuși? Mi-a șoptit disperată:
-Pigei, am făcut o prostie!
-Ce?
-Uite! Îmi pare rău! Te rog să mă ierți! Am vrut să-o curăț înainte să vin la spectacol. Nu știu ce m-a apucat. Prea era ruginită! Arăta rău.
Și-și scoate șalul de pe mână.
Sfântă Mărie, bunule Iosif, stimați cetățeni din Betleem! Vaza mea medievală din secolul al XVI-lea din fier forjat era înțepenită pe mâna ei. O cumpărasem de la un anticar din Genova, dădusem 3000 de euro pe ea, arăta fantastic, o dantelă din fier forjat, care se strâmta ușor, doar un copil ar fi putut să-și strecoare mâna în interior. Avea certificat de autenticitate și anul gravat pe fund: 1570, pe vremea când voievodul Moldovei, Vasile Lupu, aducea la Iaşi de la Istanbul moaştele Sfintei Parascheeva! O valoare! Iar Daniela mi-a frecat-o cu Tix și Axion!
-Știam că e valoroasă, miorlăia ea, dar avea ceva rugină pe interior și am vrut s-o curăț. Să-ți fac o surpriză, Pigei știu cât iubești curățenia. Am băgat peria aia lungă, dar n-am reușit așa de bine. Apoi am încercat cu spălătorul de vase, ăla din sârmă, mă știi că-s ambițioasă! Am tot îndesat mâna, am mișcat-o până mi-a rămas acolo. N-am mai putut-o scoate. Se înțepenise complet. Plus că s-a și umflat. Pigei, m-am nenorocit, mâine am o operație grea, ce fac? Trebuie s-o tăiem!
– Cu ulei ai încercat?
-Nu funcționează!
-Cu apă?
-Nici atât!
-Băi, eu nu-mi distrug vaza medievală! Punct!
-Cum? Mâine îl operez pe Drosu, sportivul, ăla cu ruptură de menisc. E programat. Cum să-l deschid cu vaza pe mână, ești complet diliu!
-Dilie ești tu! Nu mă interesează! Îl operezi cu stânga! Cu gura! Mie nu-mi strici vaza!
-Ți-o plătesc! Am bani!
-Ai pe naiba!
-Am, jur! Am strâns pentru nuntă…
-Ce? De nunta-ți arde? Nu mă mai însor, gata!
-Cum nu te mai însori? Din cauza unei vaze medievale? Fac ceva în ea, Pigei!!!
-Da? Ce vorbești, soro?! Scoate-o mai întâi!
În timp ce ne certam, la noi veneau tot felul de oameni care ne felicitau, pe mine pentru spectacol, pe ea pentru ideea cu strângerea de fonduri. Daniela se comporta admirabil, pe mutrișoara ei nostimă nu se citea nici cel mai mic semn de supărare, dar eu aveam o față de suvenir din Africa.
Mă sufocam. Mi-am desfăcut gulerul cămășii. Nu-mi mai păsa de nimic. Îmi simțeam limba invers, cu rădăcina la vârf și vârful în gât…
Trebuia să beau o tărie, că altfel crăpam! M-am dus la bar și-am oftat:
-Tequila!
Barmanul mi-a pus în față un păhărel. L-am privit urât.
-O sticlă vreau! Mare!
M-am îmbătat criță. M-au dus pe brațe acasă, habar n-am ce s-a mai întâmplat după. Mi-au povestit băieții că m-am urcat pe mese și-am început să cânt ca un dement „Mulțumim din inimă partidului”.
John și Daniela s-au machit și ei, cu ambiție și devotament, John din plăcere, Daniela de supărare, ca și mine. Miller se învârtea ca apucatul cu teorba printre invitați, îi mai loveadin când în când pe chelneri, le dărâma paharele de pe tavă sau din mâini. Iubita mea își pierduse șalul în nebunia aia și stătea la vedere cu vaza mea medievală înfiptă-n mâna dreaptă. Ziceai că-i piratul din Caraibe, Jack Sparrow. Nu știu ce părere au avut invitații, dar mi-au spus colegii de formație că s-au distrat copios, au râs până le-au plesnit nasturii de la cămăși. O lady foarte bogată din Anglia, nu dau nume, chiar a crezut că e un spectacol anume regizat pentru înveselirea publicului și, într-un acces de optimism a donat 10.000 de euro.
Pe Daniela au dus-o la un atelier auto, cunoșteau ei acolo un meseriaș discret, care mi-a tăiat vaza medievală și a eliberat-o pe nebună din captivitate. Obiectul era total compromis, dar domnișoara doctor a putut să-și opereze pacientul în condiții optime, ba chiar intervenția a fost un succes. Mare noroc are fata asta!
Text si FOTO: Dana Fodor Mateescu