Într-un peisaj electoral dominat de polarizare, neîncredere și promisiuni fără acoperire, anunțul candidaturii lui Horea Mihai Bădău la Primăria Capitalei vine nu doar ca o surpriză, ci și ca o provocare la adresa memoriei colective.

Fost lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București, Bădău a fost implicat în 2024 într-un scandal major, după ce peste 25 de foste studente au relatat experiențe de abuz verbal, atitudini nepotrivite și, în unele cazuri, acuzații explicite de hărțuire sexuală. În pofida negărilor sale și a declarațiilor care au inversat responsabilitatea asupra celor care l-au acuzat, ancheta internă a facultății a stabilit că acesta a încălcat Codul de Etică. Ulterior, și-a dat demisia.

Astăzi, același personaj revine în atenția publică cu o campanie electorală care pare să ignore trecutul recent. Nu este interzis legal să candidezi într-o astfel de situație. Însă întrebarea rămâne: unde trasăm granița între dreptul la candidatură și responsabilitatea morală față de un electorat care a fost deja rănit prea des de figuri controversate?

Societatea românească s-a dovedit, în nenumărate rânduri, dornică să ierte, dar și atentă – tot mai atentă – la faptele și conduita celor care cer votul cetățenilor. Într-o epocă în care încrederea în politicieni este fragilă, iar integritatea este poate cel mai devalorizat cuvânt din vocabularul public, apariția unor candidaturi cu bagaj etic greu poate afecta nu doar imaginea competiției, ci și încrederea în procesul democratic.

A vorbi despre aceste lucruri nu este un atac, ci un act de igienă civică. Fiecare cetățean are dreptul să știe cine îi cere votul și cu ce trecut vine. Și fiecare candidat are dreptul să se apere, să explice și să își asume sau nu propriile alegeri – dar nu să le șteargă.

Alegerile locale sunt mai mult decât un exercițiu de imagine. Ele sunt despre încredințarea unei puteri reale unor oameni care trebuie să răspundă, mai devreme sau mai târziu, nu doar în fața legii, ci și în fața valorilor pe care societatea le apără.

Trecutul nu dispare odată cu o demisie. Iar tăcerea nu trebuie să devină complice.

DFM 30 mai 2025